Prima tranşă din cele 6000 de tone de motorină donate de România a ajuns în Republica Moldova (FOTO)

Prima tranşă din cele 6000 de tone de motorină donate de România a ajuns în Republica Moldova. Este vorba despre 1.200 de tone destinate fermierilor moldoveni care au avut de suferit din cauza secetei din 2020.

Ajutorul umanitar a fost promis de preşedintele țarii vecine, Klaus Iohannis, în timpul vizitei din decembrie de la Chişinău.       

Astfel, ceremonia publică de recepționare a primei tranșe din ajutorul umanitar energetic are loc astăzi, cu începere de la ora 14:00, în orașul Ocnița. La eveniment participă ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță și o delegație oficială din țara vecină condusă de președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Gheorghe Alecsei.

Amintim că Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a stabilit că cele 6 mii de tone de motorină vor ajunge la aproape 3.500 de agricultori care au depus cereri. Aceştia vor primi aproximativ 18 litri de motorină pentru un hectar. Cei mai mulţi beneficiari sunt din Cahul, Comrat, Căușeni, Orhei şi Ștefan-Vodă.

 

Comentarii