REACŢIA Zinaidei Greceanîi privind haosul de la şedinţa de astăzi a Parlamentului

Nu îi interesează acțiunile Guvernului Chicu. Aşa a comentat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi haosul de la şedinţa de astăzi a legislativului.

"Ceea ce ați făcut astăzi, ați demonstrat că nu vă interesează deloc activitatea Guvernului. Decizia de demiterea a guvernului se ia democratic, prin vot, după ce este audiat raportul", a declarat Zinaida Greceanîi, după încheierea raportului primului ministru.

Examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu s-a transformat într-un adevărat haos. Deputații din opoziție l-au acuzat pe premier că minte în legătură cu acuzaţiile în adresa activităţii fostului executiv.

La un moment dat, președintele legislativului a fost nevoită să anunțe o pauză de jumătate de oră, după ce deputații au fost la un pas de a se lua la bătaie.

Săptămâna trecută, Platforma DA a depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului. Documentul a fost apoi semnat de deputații PAS și parlamentarul neafiliat Octavian Țîcu.

 

Comentarii