REACȚIA Ministerului Sănătății privind perchezițiile în cadrul CNDDCM

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale condamnă actele de corupţie ale unor angajați ai Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. Reacția vine în contextul perchezițiilor efectuate de către ofițerii CNA în cadrul CNDDCM.

"Atât instituția vizată, cât și Ministerul vor coopera cu organele de drept pentru a oferi toate informațiile necesare privind elucidarea cazurilor investigate. MSMPS condamnă cu vehemenţă actele de corupţie printre angajaţi şi reiterează importanța respectării prevederilor legislației. Totodată, ne exprimăm regretul faţă de situaţia creată şi anunţăm că asemenea cazuri nu vor fi tolerate", se menționează într-un comunicat emis de Ministerul Sănătății.

PUBLIKA.MD amintește că descinderile efectuate la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă au loc în câteva dosare penale, pornite pe faptul coruperii pasive.

Citește și: PERCHEZIȚII la Consiliul Național pentru Determinarea Divizibilității și Capacității de Muncă


Comentarii