Rechizite, haine, încălţăminte şi ghiozdane pe orice gust la iarmarocul școlar din Capitală (FOTOREPORT)

Cu 6 zile înainte de începerea noului an şcolar, s-a deschis târgul şcolar. Tradiţional, evenimentul era găzduit la Moldexpo, unde e acum centrul de triere COVID-19, astfel că iarmarocul a fost amenajat în parcarea unui centru comercial din Capitală, de pe Calea Ieşilor numărul 8.

Potrivit organizatoarei Alina Covaş, numărul comercianţilor este mai mic, dar suficient pentru a găsi toate cele necesare pentru şcoală. S-au luat şi măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

"Anul acesta şi-a propus ca şi în precedenţii ani să oferim această posibilitate mult mai strategic, mai compact, mai în siguranţă, cu toate puse la punct. Avem trei puncte de triere, unde nemijlocit se verifică febra fiecărui vizitator, dezinfectare şi puncte iată vedeţi pentru apă, pentru sete", a declarat Alina Covaș, organizatoare a târgului şcolar.

Părinţii spun că pot găsi la târg rechizite, haine, încălţăminte, genţi şi ghiozdane pe orice gust:

"După toate am venit şi după hăinuţe şi după rechizite şi ne-am mai uitat cu ce au ieşit producătorii. Am făcut o tură şi urmează să începem a proba". 

"Eu mi-am ales acest ghiozdan şi îmi place foarte mult cum arată".

"Este bună, e aproape acolo era mai departe. Am găsit toate celea".

Comercianţii susţin că nu au crescut preţurile şi că produsele sunt pentru toate buzunarele.

"Noi suntem al doilea an şi mi se pare că au început să vină multişori.
- Preţurile nu diferă în comparaţie cu anul trecut?
- Nu, sunt aceleaşi ca şi anul trecut".

Târgul va fi deschis până în 30 august, între orele 10.00 şi 20.00.

Comentarii