REVOLTĂTOR! Un copil de 11 ani, la un pas de moarte după o provocare de pe TikTok!!!!!

Familia unui copil de 11 ani care a ajuns la spital în stare gravă după ce a înghițit niște bile magnetice avertizează cu privire la pericolul unei provocări virale pe TikTok, scrie Independent.

Ellis Tripp se luptă pentru viața sa, după ce a înghițit cinci bile magnetice mici, care au fost descoperite de medici în intestinul său, scrie digi24.ro.

Băiatul a fost dus de urgență la spital săptămâna trecută, după ce medicii au bănuit că are apendicită. Au observat apoi că apendicele era în regulă, iar în timpul unor analize o bilă magnetică s-a lipit de unul din instrumentele cu ajutorul cărora cercetau cauza durerii.

Vineri, copilului i-au fost scoase trei bile magnetice. A doua zi a avut loc o altă operație istovitoare de șase ore, când chirurgii au fost nevoiți să-i taie 5 centimetri din intestin pentru a scoate ultimii doi magneți.

Există temerea că Ellis ar fi răspuns unei provocări pe TikTok în care tinerii se prefac că își fac piercing la limbă.  

Mama băiatului, Amy Clarke, a făcut o pledoarie pe rețelele sociale pentru a avertiza ceilalți părinți cu privire la aceste pericole.

„Este un coșmar. Această nebunie TikTok l-ar fi putut ucise dacă ar mai fi lăsat. Vă rog discutați cu copiii voștri și spuneți-le cât de periculoase sunt. Bilele sunt mortale dacă sunt înghițite”, a scris femeia pe Facebook.

Bunica lui Ellis, Sue Davies, în vârstă de 50 de ani, a spus, la rândul ei, că profesorii de la școala lui Ellis găsiseră și la alți elevi bile magnetice. Ea a spus că medicii sunt îngrijorați, în condițiile în care Ellis este al cincilea copil într-o săptămână tratat după înghițirea bilelor magnetice.

Comentarii