România a majorat cu 20 la sută alocaţiile lunare pentru copii

România a majorat cu 20 la sută alocaţiile lunare pentru copii. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului de la Bucureşti a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, pentru copiii cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani vor fi oferiţi 185 de lei româneşti, echivalentul a 38 de euro, în timp ce pentru persoanele cu handicap, din aceeaşi categorie de vârstă, suma alocată lunar va fi dublă. Banii vor fi oferiţi din septembrie pentru luna august. Moldovenii care deţin cetăţenie română se numără printre beneficiari.

Ministrul Muncii de la Bucureşti, Violeta Alexandru, a precizat că până la sfârşitul anului 2022 suma alocaţiilor va fi dublată faţă de cât constituie în prezent. Până atunci, majorările se vor face etapizat, de două ori pe an, în ianuarie şi iulie. Plafonul final pentru beneficiarii din cele edouă categorii constituie suma lunară de 62 şi, respectiv, 124 de euro. La începutul acestui an, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Termenul prevăzut era 1 august a acestui an. Data limită a fost însă anulată printr-o ordonanţă de Guvern şi contestată la Curtea Constituţională, cu menţiunea că nu sunt indicate sursele de finanţare. Premierul Ludovic Orban a precizat că România nu-şi permite dublarea alocaţiilor şi că asta ar însemna presiuni mari asupra bugetului de stat. Curtea a respins însă sesizarea Executivului de la Bucureşti.

Comentarii