Romii ucişi de nazişti, comemoraţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale

Romii din Republica Moldova își deplâng astăzi înaintașii uciși în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mii de romi au fost victime ale genocidului, iar ziua de două august a reprezentat apogeul acestor atrocități. Cu această ocazie, reprezentanții etnicilor romi din țara noastră au depus flori și au aprins lumânări în fața guvernului și au oficiat o slujbă de pomenire.

"Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fără de moarte milueşte-ne pe noi."

Preşedintele Asociaţiei "Vocea Romilor", Ion Duminica, spune că, oficial, în timpul celui de-al doilea război mondial, în jur de 25 de mii de romi din spaţiul românesc au fost deportaţi. El spune că de fapt, numărul a fost mult mai mare.

ION DUMINICA, preşedintele Asociaţiei "Vocea Romilor": "Cifrele care le spun romii sunt peste o sută de mii de persoane care din spaţiu românesc au fost deportaţi în Trasnistria. Deportarea este o acţiune de exterminare, majoritatea au fost special deportaţi ca să fie acolo ucişi de foame, frig şi boli."

Ion Duminica cere autorităţilor ca Ziua Europeană de comemorare a genocidului romilor să fie recunoscută şi la noi în ţară. Mai mult, romii vor un monument în memoria victimelor din acea perioadă şi includerea în manualele de istorie a informaţiilor despre atrocităţile de atunci.

ION DUMINICA, preşedintele Asociaţiei "Vocea Romilor": "Să avem un monument dedicat memoriei victimelor Holocaustului romilor. Deci cum n-am avut nici anul trecut, nu avem nici astăzi. În anul 2003 a fost instalat un monument la parcul poşta veche, dar el din păcate a fost îndată distrus."

Participanții la eveniment au menționat că societatea modernă trebuie să aibă grijă ca astfel de atrocități să nu se mai repete.

MARIN ALA, fostul preşedintele al Asociaţiei "Vocea Romilor": "Acţiunea dată este una care trebuie să fie transmisă generaţiilor, sub aspectul că astfel de acţiuni nu trebuie să se repete. Omuciderea trebuie să fie oprită în orice formă care există sau care ar putea să existe. "

În 2015, Parlamentul European a stabilit ca două august să fie ''Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor''. Acum 76 de ani, în două august 1944, aproximativ 3.000 de romi au fost exterminaţi în lagărul Auschwitz-Birkenau. Deocamdată, în țara noastră, această zi nu a fost instituită oficial.

Comentarii