Ruşii nu vor putea intra în SUA. Ambasada Statelor Unite la Moscova nu va mai oferi servicii consulare

Cetățenii ruși nu vor mai putea intra în Statele Unite ale Americii. Ambasada SUA la Moscova nu va mai oferi servicii consulare, cu excepția situațiilor de urgență. Anunţul a fost publicat pe site-ul misiunii diplomatice, ca răspuns la decizia Guvernului rus de a interzice Ambasadei SUA să angajeze cetățeni străini.

Astfel, personalul secţiei consulare americane de la Moscova va fi redus cu 75 la sută și nu vor mai fi acordate vize cetăţenilor străini, precum şi nu vor mai fi prestate servicii notariale și de reînnoire a pașapoartelor.

În 23 aprilie, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care misiunilor diplomatice li se interzice să angajeze cetăţeni ruși. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a spus că Guvernul va elabora o listă cu statele exceptate de la această măsură, precizând că SUA şi Cehia nu se vor regăsi în această listă.

În aprilie, președintele SUA, Joe Biden, a introdus noi sancțiuni împotriva Moscovei, acuzată de organizarea unui atac cibernetic și de imixtiune în alegerile prezidențiale din 2020. Ulterior, SUA şi Rusia au expulzat reciproc mai mulţi diplomați.

Comentarii