Rusia se pregătește să-și instaleze baze militare în Africa

Șase șefi de stat africani și-ar fi dat deja acordul pentru implantarea de baze militare rusești pe teritoriul țărilor lor, potrivit unui document secret emis de ministerul german de externe, citat recent de Bild. Moscova ar fi încheiat astfel de înțelegeri cu Mozambic, Egipt, Madagascar, Sudan și cu Republica Centrafricană.

Potrivit aceluiași document, Rusia ar fi încheiat acorduri diplomatice cu 21 de state africane care îi permit, într-o măsură mai mică sau mai mare, accesul la teritoriilor lor în scop militar. Ofensiva diplomatică declanșată de Putin pe continentul african a fost demarată în 2015 și a fost prefațată de trimiterea unor experți militari cu misiunea de a forma trupele locale. Un rol esențial în această operațiune i-ar fi fost atribuit unui anume Evgheni Prigojin, oligarhul care s-ar afla în spatele temutului grup militar privat Wagner.

De altfel, prezența “mercenarilor” lui Prigojin a fost semnalată în majoritatea statelor vizate de Moscova pentru instalarea bazelor militare. Semnalul de alarmă fiind tras, în 2018, în Republica Centrafricană, unde trei jurnaliști ruși care anchetau pe marginea prezenței în regiune a firmelor controlate de “bucătarul lui Putin”, după cum este supranumit Evgheni Prigojin, au fost uciși în condiții ce au rămas până astăzi neelucidate.

Dincolo de consiliere militară sau politică, Prigojin este suspectat că s-ar afla în spatele preluării un număr impresionant de site-uri și jurnale africane, cu scopul de a influența opinia publică. Experții au consemnat deja o primă victorie a acestei strategii în Madagascar, unde, potrivit Le Monde, oamenii lui Prigojin au condus ofensiva mediatică ce a dus la alegerea, în 2019, a actualului președinte, Andry Rajoelina.

Oferind liderilor africani garanții inclusiv împotriva unor posibile revolte locale, Rusia încearcă astfel să-și asigure o susținere masivă în cadrul ONU. Dincolo de Franța, strategia Rusiei se va lovi și de interesele altor puteri prezente în regiune, în special Statele Unite ale Americii și China, care și-a instalat deja prima bază militară pe continet, în Djibouti, scrie libertatea.ro.

Comentarii