Școlile vor fi redeschise, dar FĂRĂ careuri la 1 septembrie

Din 1 septembrie învățământul preșcolar și școlar va fi reluat, în baza unor reguli și instrucțiuni clare, dar nu se vor admite careurile solemne, nici pentru clasa I, nici pentru absolvenți.

O decizie în acest sens a fost adoptată de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Premierul Ion Chicu a declarat într-o conferință de presă că decizia de a redeschide o instituție sau alta aparține fondatorilor, doar după ce instituția va întruni toate condițiile instrucțiunilor.

Astfel, deși există decizia Comisiei, nu e garantat că toate școlile își vor relua activitatea, a spus Chicu. 

 

 

Comentarii