Se caută vinovații în cazul mirosului neplăcut din Capitală. Ceban: Nu voi cruța pe nimeni

O cauză a mirosului neplăcut care domină în Capitală ar putea fi creșterea concentrației deversărilor la stația de epurare, iar de vină ar putea fi anumiți agenți economici. În acest context, primarul Ion Ceban a dispus crearea unui grup de lucru care să efectueze o anchetă privind sursa apariției mirosului, cauzele și cine se face vinovat de această situație.

"Grupul de lucru analizează toate circumstanțele și în termeni restrânși. În 3 zile trebuie să vină cu un raport amplu și propuneri concrete privind soluționarea problemei. Așadar, nu voi cruța pe nimeni, dacă ancheta va demonstra că se face cineva vinovat, în contextul în care am fost asigurat de fiecare dată că mirosul neplăcut de la stația de epurare nu va fi", a menționat edilul Capitalei, într-o postare pe Facebook.

Ceban a mai spus că a fost transmis un demers către Ministerul Agriculturii, Inspectoratul Pentru Protecția Mediului, Centrul Municipal de Medicină Preventivă, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, pentru a se autosesiza în acest caz și pentru a dispune efectuarea controalelor inopinate cu prelevarea probelor de la companiile producătoare care deversează apele reziduale cu concentrație sporită de poluanți în rețeaua de canalizare publică.

Comentarii