Socialiştii acuză veteranii că au instigat la ură etnică, pentru că au cerut unirea cu România la protestele de duminică

Partidul Socialiștilor îi acuză pe veteranii care au participat la protestele din ultimele zile că au instigat la ură etnică, la violenţe, precum şi la lichidarea statalității Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, aceste apeluri ar încălca o serie de articole din Constituție și din Codul Penal.

Sociliaştii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că veteranii au scandat lozinci în favoarea unirii Republicii Molodva cu România. Mai mult, cei din PSRM condamnă şi comportamentul unor deputaţi din opoziţie care au participat la proteste. Portivit lor, aceştia au susţin apelurile veteranilor, pe care socialiştii le consideră extremiste.

“În același timp, reamintim că tocmai astfel de declarații extremiste care au răsunat activ la mitingurile Frontului Popular de la sfîrșitul anilor 80, începutul anilor 90, și mai tîrziu din gura reprezentanților autorităților Republicii Moldova, au creat baza conflictului transnistrean. Fiecare apel la unificare cu România, la violență fizică, fiecare insultă a vorbitorilor autohtoni întârzie procesul de reglementare transnistreană pentru o perioadă nedeterminată și creează baza pentru noi conflicte în țara noastră”, se arată în comunicatul PSRM.

Citeşte şi: Veteranii războiului de pe Nistru, SUPĂRAŢI pe guvernare. FOTOREPORT de la protestul din faţa Parlamentului

Amintim că, duminică, veteranii războiului de la Nistru au protestat din nou în faţa Parlamentului. Pe lângă revendicările sociale, cele câteva sute de manifestanţi au cerut demisia premierului şi a şefului statului. Veteranii au acuzat autorităţile că le neglijează doleanţele şi cer responsabililor mai multă protecţie socială.

Citeşte şi: Protest la Parlament. Nouă veterani au fost reţinuţi
 

Comentarii