Tot mai mulţi medici infectaţi. De la începutul pandemiei, 2 882 de angajaţi din sistemul de sănătate s-au îmbolnăvit de COVID-19

Nicio zi fără cadre medicale infectate cu noul coronavirus!  De la începutul pandemiei, 2 882 de angajaţi din sistemul de sănătate s-au îmbolnăvit de COVID-19, ceea ce reprezintă aproximativ 14 la sută din numărul total de cazuri. 

Cei mai supuşi riscului de a contracta virusul sunt asistenţii medicali.  Până acum, 1 301 dintre aceştia s-au infectat.  Pe locul doi după numărul de îmbolnăviri sunt medicii, cu 738 de cazuri.

În rândurile infirmierilor sunt 560 de infectări. Alţi 283 de lucrători medicali care s-au îmbolnăvit fac parte din personalul auxiliar.

Din păcate, unii dintre angajaţii medicali depistaţi pozitiv au pierdut lupta cu boala. Astfel, până acum, 28 de cadre medicale au fost răpuse de COVID-19. 

Comentarii