Tot mai multe judeţe din România au introdus obligativitatea purtării măştilor în spaţiile publice deschise

Tot mai multe judeţe din România au introdus obligativitatea purtării măştilor în spaţiile publice deschise. Autorităţile din Galaţi şi Iaşi au luat exemplul celor din Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, din cauza creşterii numărului de cazuri zilnice de infectare cu noul coronavirus. Ieri, Guvernul României a decis să lase la discreţia Consiliilor judeţene aplicarea acestor măsuri, atunci când se depistează focare de infecţie.

"Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare", a spus secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat. 

Totodată, Consiliile judeţene pot să limiteze programul de lucru al teraselor, barurilor, cluburilor, precum şi numărul de persoane la mese. În cazul plajelor, rămân în vigoare aceleaşi reguli, iar distanţa mai mică de doi metri între oameni şi şezlonguri este permisă doar pentru membrii familiei. În schimb, au fost interzise dansurile pe litoral, pentru că presupun apropierea persoanelor. În acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă, că revenirea la stare de urgenţă reprezintă ultima soluţie. Liderul de la Cotroceni susţine că situaţia este gravă, dar, totuşi, sub control.

"Nimeni nu poartă mască de plăcere. Purtatul măştii este foarte importantă şi este impusă. Distanţarea este foarte importantă şi este impusă. Până la urmă, trebuie să fim realiști: ce vrem, să dăm frâu liber bolii şi să fim o naţiune bolnavă sau vrem să îngrădim pandemia”, a spus preşedintele României, Klaus Iohanis. 

În România au fost înregistrate peste 48 de mii de îmbolnăviri de COVID-19 şi peste două mii de decese.

Comentarii