Tragedie pe strada Macilor. Un bărbat s-a aruncat în gol de la etajul 12 al unui bloc de locuit

Un bărbat a căzut în gol de la etajul 12 al unui bloc de locuit. Tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 13:00, pe strada Macilor.

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, serviciul 112 a fost alertat de o femeie care a povestit că fiind în prejma blocului dat a auzit o bubuitură și a observat la pământ un bărbat.

Totodată, locatarii blocului le-au povestit oamenilor legii că au observat cum bărbatul aflându-se în ascensor, fiind agitat, s-a urcat la etajul 12, menționînd că el nu locuiește în blocul dat.

Polițiștii au stabilit identitatea victimei. Acesta s-a adeverit a fi un locuitor al Capitalei, în vârstă de 32 de ani.

La fața locului a intervenit Asisența Medicală Urgentă care, din nefericire, a constatat decesul bărbatului.

Pe acest caz oamenii legii au inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și ce l-a făcut pe bărbat să recurgă la așa gest.

 

Comentarii