Trei persoane s-au intoxicat cu gaze naturale în raionul Briceni. Care este starea acestora

Întâmplare nefericită într-o gospodărie particulară din localitatea Colicauti, raionul Briceni. Trei persoane s-au intoxicat cu gaze naturale, iar 2 minori în vârstă de 1 an și de 3 ani, precum și o femeie în vârstă de 29 de ani au fost preluați de către medici la spitalul raional fiind în stare de gravitate medie stabilă. 

Ulterior, aceștia au fost transportați la Institutul mamei și copilului din municipiul Chișinău pentru îngrijiri medicale specializate

În urma investigațiilor, s-a depistat că aceștia s-au intoxicat cu gaze emanate de la o coloană de gaz natural instalată neautorizat în bucătăria casei.

În acest context, IGSU avertizează repetat populația despre riscul intoxicațiilor și producerii exploziilor în urma încălcării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Oamenii sunt îndemnați să instaleze corect instalațiile conectate la gaze naturale, dar și să verifice sistematic utilitatea acestora. Iar în cazul unor defecțiuni, cetățenii sunt rugați să se adreseze la specialiști pentru evitarea situațiilor de risc. Nu se admite exploatarea instalațiilor neautorizate.

Comentarii