Trump, acuzat de dezinformare. Facebook a şters o postare a preşedintelui american, iar Twitter i-a blocat parţial profilul

Facebook a şters o postare a preşedintelui american, Donald Trump, iar Twitter i-a blocat parţial profilul, după ce oficialul ar fi publicat informaţii false despre COVID-19. Este vorba despre un filmuleţ în care liderul de la Casa Albă spune că majoritatea copiilor sunt aproape imuni în faţa noului coronavirus. Trump a făcut această declaraţie într-un interviu despre redeschiderea şcolilor din SUA.

Purtătorul de cuvând al Facebook, Andy Stone, a menţionat că videoclipul include informaţii false despre COVID-19. De aceeaşi părere sunt reprezentanţii Twitter, care susţin că Donald Trump va putea posta din nou pe această reţea de socializare după ce va şterge acele imagini. 

Drept reacţie, secretarul adjunct de presă al staff-ului de campanie al lui Trump, Courtney Parella, a declarat că liderul american doar a constatat că cei mici sunt mai puţin afectaţi de COVID-19. Totodată, ea a acuzat Facebook că are o atitudine ostilă faţă de preşedintele SUA şi nu ar trebui să-şi asume rolul de arbitru al adevărului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat în nenumărate ori că deşi copii ar putea avea o formă mai uşoară a bolii, ei nu sunt imuni.

În lume s-au înregistrat şi multiple cazuri de deces în rândul micuţilor din cauza noului coronavirus.

Comentarii