Turiștii care intră în Grecia vor trebui să plătească în curând o taxă pentru servicii medicale

Turiştii care intră în Grecia vor trebui să plătească în curând o suprataxă de 20 de euro pentru serviciile de sănătate oferite în timpul şederii lor în ţară, potrivit unui articol de pe site-ul grec healthreport.gr, citează Agerpres.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Grecia, taxa va fi impusă tuturor călătorilor străini care se prezintă la centrele de sănătate, clinici regionale şi clinici ambulatorii de spitale. Cei care beneficiază de îngrijiri de urgenţă vor fi de asemenea obligaţi să plătească taxa pentru serviciile care le-au fost prestate. Se vor impune taxe suplimentare pentru cei care au nevoie de analize de sânge şi alte tipuri de screening, în conformitate cu taxele care sunt stabilite de sistemul naţional de sănătate grec.

Aceste noi taxe se aplică de asemenea celor care locuiesc în Grecia dar sunt consideraţi rezidenţi "non-permanenţi" în ţară.

Potrivit articolului citat, Ministerul Sănătăţii speră să adune "fonduri semnificative", cel mai evident în timpul sezonului turistic, când în Grecia vin milioane de turişti.

Noua hotărâre modifică prevederile unei legi adoptate în 2017, care permite colectarea de fonduri pentru a fi rambursate spitalelor doar pentru serviciile pe care acestea le furnizează.

Până acum, vizitatorii nu plăteau nimic pentru serviciile medicale, indiferent de locul de unde proveneau, cu excepţia spitalizărilor.

Comentarii