Un diplomat rus a fost expulzat din Norvegia în urma unui caz de spionaj

Ministerul de externe al Norvegiei a declarat că a decis să expulzeze un diplomat rus, în urma arestării recente la Oslo a unui cetățean norvegian suspectat de spionaj.

Poliția norvegiană a declarat că bărbatul a fost suspectat că ar fi oferit informații ilegale unui ofițer de informații rus.

Acesta a fost arestat sâmbătă, iar anchetatorii susțin că acțiunile norvegianului ”ar putea dăuna intereselor naționale fundamentale”.

Serviciul de securitate al poliției norvegiene nu a dat informații despre persoana arestată. În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă de 15 ani de închisoare, scrie libertatea.ro.

Comentarii