Un membru CSM a deținut simultan două funcții. Ce riscă acesta

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare potrivit căruia acesta a deținut simultan două funcții. 

Din februarie 2019 până în iulie 2020, în timpul exercitării calității de membru al CSM, acesta a admis stare de incompatibilitate de funcție, deținând în același timp și calitatea de membru al Consiliului INJ. Fiindu-i solicitat punctul de vedere, acesta a menționat că a exercitat a doua funcție în cadrul Consiliului INJ, în calitate de judecător și nu în cea de membru al CSM.

Totuși, inspectorul de integritate a remarcat faptul că - în sensul legislației cu privire la Consiliului Superior Magistraturii, instituția – desemnează judecătorii în Consiliul INJ, care își exercită atribuțiile sale, iar cei care sunt detașați din funcția de judecător la CSM - nu dispun de dreptul de a accede în cadrul acestui Consiliu.

Astfel, membru CSM a avut la dispoziție termenul legal de 30 de zile, pentru a demisiona din una dintre cele două funcții. Această acțiune fiind realizată abia în iulie 2020, când, la cererea acestuia a fost emisă o hotărâre prin care s-a încetat calitatea sa de membru în Consiliul INJ, depășind astfel cu mult termenul prescris de lege.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza instituția competentă pentru a iniția procedura de încetare înainte de termen al mandatului actual, cea de membru al CSM. Totodată, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pentru un termen de 3 ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Membrul CSM poate să conteste actul emis de ANI în instanța de judecată.

PUBLIK.MD a încercat să ia legătura cu reprezentanții ANI pentru a afla cine este membru CSM, dar aceștia nu au răspuns la telefon.

Comentarii