Un militar din Edineţ, reținut de ofițerii CNA. Câte SUTE DE EURO a cerut drept MITĂ pentru un permis de conducere

Un militar din cadrul Centrului de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională Edineț a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență şi corupere pasivă. Acesta ar fi pretins 800 de euro de la un bărbat pentru a-l ajuta să obțină permisul de conducere.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul i-ar fi promis denunţătorului că ar avea influență asupra unor angajați ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Edineț şi că îi poate determina pe aceştia să elibereze permisul de conducere de categoria B și C, fără prezenţa şoferului la probele teoretice şi practice 

Operaţiunea de reţinere a avut loc ieri după-amiază în adiacentul unei staţii de alimentare din Edineţ. Bărbatul a fost încătușat în timp ce primea 4 000 de lei de la denunţător, bani care reprezentau o parte din suma estorcată. Pentru suma menţionată, militarul urma să-i dea clientului său certificatul care confirmă susținerea cursurilor practice de conducere și susținerea examenelor interne.

Pe cazul dat au fost pornite două dosare penale, conexate într-o procedură comună -  trafic de influență şi corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, militarul riscă de la 5 până la 10 ani de închisoare, o amendă de până la 400 000 de lei şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Comentarii