Un tânăr din raionul Râşcani, în stare extrem de gravă, după ce ar fi fost BĂTUT CRUNT de doi adolescenţi

Un tânăr de 19 ani din satul Duruitoarea Nouă, raionul Râşcani, a ajuns în stare extrem de gravă la spital, după ce ar fi fost bătut crunt de către doi adolescenţi din satul vecin. Incidentul a avut loc sâmbăta trecută, pe stadionul din localitatea Văratic, acelaşi raion.

"L-a lovit pe minorul de 17 ani cu mingea întâmplător, jucându-se. Şi minorul s-a apropiat de el şi i-a spus de ce l-a lovit, dar copilul meu şi-a cerut scuze. Înspre seară când să plece acasă, undeva pe la ora 20:30, l-au chemat într-o parte, l-au dat jos şi cu prietenul său și au început să-l lovească cu picioarele", a povestit mama victimei.

Femeia mai spune că martorii scenei au fost alţi adolescenţi care nu au intervenit: "El şi-a pierdut cunoştinţa. L-au udat cu apă, şi-a venit în fire şi au sunat la ambulanţă."

Tânărul a fost transportat la Spitalul Raional Râșcani unde a fost operat. El se află în secția reanimare, iar medicii susțin că starea lui este gravă, dar stabilă. Între timp, mama victimei ne-a spus că deși poliția a fost la fața locului, nu a făcut nimic în acest caz.

"Mi-au spus că nu sunt la curent cu cazul dat. Nici nu ştiu ce s-a întâmplat. Aş vrea să iasă la iveală dreptatea şi aceşti minori să fie traşi la răspundere", a explicat femeia.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Râșcani, Ina Moscaliuc, ne-a spus că oamenii legii investighează cazul.

"Se întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanţelor. Totodată, a fost numită expertiza medico-legală pentru a stabili gravitatea vătămărilor corporale şi a fi luată o decizie legală", a declarat Ina Moscaliuc.

Presupuşii agresori de 16 şi 17 ani din satul Văratic se află în libertate.

Comentarii