Va purta nume de pandemie toată viața. Un bebeluş din Argentina, botezat COVID

Va purta COVID toată viața. Un bebeluş din Argentina a fost botezat COVID. Părinţii cred că numele îi va purta noroc în viață și că va fi un om puternic, deoarece s-a născut într-o perioadă de grea încercare pentru omenire. În certificatul de naștere, numele complet al copilului este Sequeira Ciro Covid. 

Şi dacă familia e încântată de numele găsit, argentinienii sunt revoltaţi. După apariţia unui extras din certificatul de naştere pe reţelele de socializare, internauţii susţin că numele e o ofensă la adresa numeroaselor victime ale virusului care provoacă boala COVID-19.

Argentina are peste 289 de mii de cazuri confirmate și mai mult de 5600 de decese.

Nu este primul caz de bebeluş botezat Covid. În 13 aprilie, o fetiţă născută în Filipine a primit numele de Covid Marie, iar în India doi gemeni au primit numele de Corona şi Covid.

Comentarii