Visul soților Radu din Trușeni este ca băiețelul lor diagnosticat cu cancer, să fie salvat. Vezi cum îl poți ajuta pe micuț

Soţii Radu din satul Truşeni, municipiul Chişinău, trăiesc un adevărat coşmar. Mezinul familiei, Igoraş de doar patru ani, a fost diagnosticat recent cu o formă gravă de tumoare la ochi. Părinţii sunt la capătul disperării şi spun că sunt gata să facă orice doar ca Igor să primească o şansă la viaţă. Micuţul poate fi ajutat în schimbul a 150 de mii de dolari pentru o intervenţie chirurgicală în Turcia, bani pe care familia nu-i are.

Iurie Radu ne-a povestit că din anul 2010 a întemeiat o familie cu Oxana. iar de atunci trăiesc o frumoasă poveste împreună cu cei doi copii ai lor.

"Avem doi copilaşi, avem o fetiţă şi un băieţel, Vlăduţa şi Igoraş. Băieţelul are patru ani, iar fetiţa are opt. Este un băiat vesel şi foarte inteligent pentru anii lui, eu cred că e bine dezvoltat."

Bărbatul spune că în luna martie au observat cum ochiul drept al copilului se umfla şi că starea lui fizică se agrava de pe o zi pe alta.

"Noi a doua zi, normal, ne-am urcat în automobil şi am plecat la Institutul Mamei şi al Copilului. Acolo medicul ne-a primit şi ne-a făcut tomografia din start. Atunci şi s-a depistat că are tumoare în orbita dreaptă a ochiului. Medicul ne-a spus că ea este de la naştere, dar noi nu am avut niciun simptom. "

Din acea zi, spitalul a devenit o a doua casă pentru familia Radu. Din motiv că tumoarea progresa, copilul a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, care a fost realizată în ţara noastră.

"Am fost operaţi, s-a exclus de acolo din tumoare cât a fost posibil, dar din motiv că e o formă aşa mai gelatinoasă, nu a putut fi extras tot. S-au dat mai departe analize şi încă odată s-a concretizat că merge vorba despre rabdomiosarcom embrionar, cu părere de rău de la naştere."

Părinţii spun că au trimis analizele băiatului în mai multe spitale din alte ţări, şi au primit un răspuns pozitiv din partea medicilor din Turcia.

"De acolo ne-a venit răspuns cu tot cu tratament, operaţie, sume enorme. Din start vă spun că sunt prea mari sumele, dar trebuie să facem ceva ca să-l scăpăm pe micuţ.
- Care este suma?
- 150 de mii de dolari pentru tot tratamentul."

Acum soţii Radu au doar un singur vis, să-l salveze cu Igoraş.

"Vă rog frumos........nu treceţi cu vederea. Îmi pare rău că nu pot vorbi, vreau să fiu tare, dar asta este situaţia. Din start vă mulţumesc care şi cu cât o să puteţi să ne ajutaţi, trebuie să strângem suma."

"Cu ajutorul domnului, cu ajutorul tuturor care poate să ne susţină să plecăm peste hotare."

Cei care îşi doresc să împartă din puţinul pe care îl au cu această tânără familie pot lua legătura cu ei la aceste numere de telefoane sau pot face o donaţie pe contul bancar afişat pe ecran.

Comentarii