VREA ÎNCĂ UN TROFEU UCL: CR7 dorește să triumfe cu Juventus în Liga Campionilor

Cristiano Ronaldo încă nu și-a luat gândul de la câștigarea Ligii Campionilor în tricoul lui Juventus Torino. Mai ales că "Bătrâna Doamnă" nu a mai triumfat în cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi din 1996.

Starul portughez al lui Juve, ajuns la 35 de ani, rămâne unul dintre cei mai buni jucători din lume și spune că este în continuare pasionat și motivat la maximum să facă în continuare furori în Liga Campionilor.

Cristiano Ronaldo:"Îmi place meseria mea, îmi place să o fac bine, îmi place la nebunie. Mă asigur că le place și susţinătorilor. Încerc să-mi ajut echipa mereu, să înscriu cât mai multe goluri și să dau cât mai multe pase de gol."

Până acum, Cristiano Ronaldo a cucerit de cinci ori cel mai important trofeu al fotbalului continental la nivel de cluburi, Cupa Campionilor: o dată cu Manchester United și de patru ori cu Real Madrid.

Cristiano Ronaldo:"Atunci când cucerești trofeul Ligii Campionilor, toate emoțiile îți năvălesc sufletul. Cred că primul trofeu, cel cucerit cu Manchester United, a fost cel mai emoționant."

Cristiano este lider autoritar în topul golgheterilor all-time în Liga Campionilor, cu 129 de goluri la activ. Marele său rival, Lionel Messi, are 114 goluri înscrise în cadrul competiției.

Cristiano Ronaldo:"Pentru mine, este un privilegiu să fiu golgheterul all-time al Ligii Campionilor. Recordurile există pentru a fi doborâte. Generație după generație. Lucrurile trebuie să se schimbe."

Dacă va câștiga Liga Campionilor cu Juventus Torino, Cristiano Ronaldo va deveni abia al doilea jucător care a cucerit trofeul cu trei cluburi diferite. Primul este celebrul fotbalist olandez Clarence Seedorf.

Cristiano Ronaldo:"Nu am nici un dubiu că voi rămâne în istoria fotbalului. Poate cuiva nu-i place, dar statistica nu minte. Voi fi printre legendele fotbalului."

Pe 7 august, Juventus Torino va juca cu Olympique Lyon în cea de-a doua manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. În prima manșă, disputată în Franța, gruparea italiană a cedat cu 0-1.

Comentarii