Zimbru a spart gheaţa.

 

Zimbru Chișinău a obținut prima victorie în actuala ediție a Diviziei Naționale de fotbal. "Galben-verzii" au învins pe teren propriu formaţia Codru Lozova cu 3-1, într-un meci din cadrul etapei a 5-a de campionat.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 37 prin Aleksander Dhamo la capătul unui contraatac. În debutul reprizei secunde, Zimbru a obținut un penalty, după ce Vadim Cemîrtan a fost faultat în careu. Tot atacantul "galben-verzilor", care a împlinit ieri 33 de ani, a transformat lovitura de la punctul cu var. După doar două minute, gazdele au trecut în avantaj. Fundașul lui Codru, Itsuki Kurata, a deviat balonul în propria poartă.

În minutul 60, după o altă fază fixă, Ștefan Burghiu a stabilit rezultatul final. Grație victoriei, Zimbru a urcat provizoriu pe locul 7 în clasament.

"E bine că în repriza secundă am marcat rapid două goluri, ne-am liniștit și am început să jucăm fotbal. Chiar și așa, nu este jocul care dorim să-l practicăm", a spus antrenor Zimbru Chișinău, Vlad Goian.

"O nenorocire, această lovitură de la 11 metri, care a adus dezechilibru, nesiguranță în dispozitivul nostru de joc, iar Zimbru s-a folosit de asta", a spus antrenorul Codru Lozova, Sergiu Chirilov. 

În următoarea etapă, Zimbru Chișinău va juca pe teren propriu cu Milsami Orhei, iar Codru Lozova va înfrunta pe Dacia-Buiucani.

Comentarii